Astazi este o zi in care imi amintesc. Atat! As spune STOP! Si apoi as incepe cu primul pas. Ce timp.. Cat timp risipit de furtunile clipelor telurice:
E primavara, este luna mai. Au inflorit cei doi ciresi din spatele casei. Ma asteapta un leagan - mi l-a facut bunicul dintr-o franghie si o bucata de scandura si la agatat de o creanga a unuia dintre ciresi, ca atunci cand ma legan sa-i pot mirosi florile toata ziua, toata viata...
S-a facut dimineata. Toata noaptea a plouat. Aici, cineva coseste iarba proaspata, care este inca uda. Stiu ca este fratele meu, atat mai tin minte. Ce dimineata calduroasa. Cred ca as putea sa insir cateva sute de mirosuri ale ierbii, toata viata..
Este luna august si este atat de cald afara. Sunt un copil care isi doreste sa fie un ‘om mare’ si chiar daca nu imi dau seama ce inseamna acest lucru, totusi imi doresc in continuare. Vine cineva. Miroase a ceva ce imi place atat de mult, miroase a banane. Cunosc atat de bine acest miros, toata viata... A venit mama.
Ce vara minunata si calduroasa. Am intins o patura langa rau, la umbra podului si stau alaturi de o prietena. Radem si vorbim. A inceput sa ploua cu soare. Ne adapostim mai bine sa nu ne ude. Printre trasnete si picuri de ploaie se aude o voce strigand, toata viata... Este bunica.
Se apropie toamna si acum, cand nu mai este aproape nici un miros, ma duc repede la nucul din spatele casei. A mai crescut, dar am mai crescut si eu, iar drumul este lung, inapoi spre scoala. Iau doua nuci in mana, mi le lipesc de palme si strang cu putere sa-mi ramana mirosul lor pe piele, sa le pot mirosi pana la Bucuresti, toata viata...
Nu-mi place aici in orasul acesta atat de mare. Astept cu nerabdare toate vacantele sa ma pot reintoarce acasa. Aproape in fiecare zi ii scriu scrisori prietenei mele de acolo. Ea este in alt oras la scoala. Nu putem decat sa ne facem planuri despre vacante si despre viitorul nostru ca prietene.
A venit iarna. Am ajuns din nou acasa. Miroase a portocale inca de la poarta. Ma intampina matusa si verisorul. Imi amintesc ca era si fratele meu aici, dar nu sunt sigura. Eu plec sa-mi revad prietena sa mergem la sanius. I-am adus un cadou, iar ea la fel, sa o tin minte mereu, toata viata...
E mai, se apropie ziua mea de nastere, dar mama mi-a spus ca a murit bunicul. Maine mergem acasa. Am ajuns. Ma duc repede la leagan, dar nu mai este, s-a rupt. Acum stiu ca nu voi mai avea alt leagan. Nici ciresii nu au inflorit. Zambesc si intru in casa. E o zi trista, sa o tin minte, toata viata...
Acum am crescut, iar in tot acest timp nu m-am mai dus cu acelasi drag acasa. Au trecut veri si ierni pe langa mine fara sa le simt. Primaverile n-au mai fost atat de calduroase. Cei doi ciresi s-au uscat in timp, iar nucul nu mai este. Prietena mea nu mai vine in vacante, nu mi-a mai scris. Matusa a plecat sa munceasca. Eu ma mai duc din cand in cand, dar nu vreau sa-mi amintesc lucrurile in acest fel, niciodata...
Azi imi amintesc. Am fost in vizita, acasa, vara trecuta. Era cald, dar nu mai eram copil. Mi s-a parut totul la fel ca atunci chiar si fara ciresi si nuc. Ma astepta bunica. Am iesit in fata portii sa vad iarba verde si mi-am vazut prietena. Am vorbit o clipa, apoi am plecat amandoua.
Daca ma intrebati vreodata ce conteaza mai mult pentru mine, am sa va raspund intotdeauna: soarele cand rasare, lalelele negre, mirosul ierbii dupa ploaie, marea si ciresele. Apoi sa nu ma mai intrebati nimic, iar daca mai aveti totusi o intrebare, atunci aceasta sa v-o adresati voua, si sa sune cam asa: “De ce din toti oamenii din jurul meu, am ales tocmai aceste lucruri sa conteze pentru mine!?”
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu